Ca oricare alt simt din cele 6 pe care le detinem (noi, femeile, chiar vreo sapte… 🙂 ) , auzul ne leaga. Auzul leaga pruncul nenascut de vocea mamei ce-i sopteste povesti cu zmei si printese, tot el il leaga de chitara manuita cu maiestrie de tatal emotionat de fiecare sughit, sut sau tumba executata ca un adevarat campion, pecetluind o apartenenta si o dependenta, probabil singurele de factura constructiva pe care le va avea pe parcursul acestei vieti. Iar daca nu ai un tata care stie sa cante la chitara, poate ai unul care nu poate trai decat „pe muzica”, asa cum am eu. 🙂 Citesc si recitesc textul temei: un moment sensibil din viata ta, cand muzica te-a ajutat… Eu nu am amintiri referitoare la copilaria si adolescenta mea, care sa NU fie legate de muzica. Parintii mei sunt indragostiti de muzica buna: Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, The Rolling Stones, Queen, Jerry Lee Lewis, iar lista poate continua pana la nesfarsit… si au avut grija sa am o copilarie „dansata” pe acordurile acestor monstri sacri.

Tata nu s-a zgarcit niciodata cand a venit vorba de sisteme audio de calitate si locuind intr-un oras port, asa cum este Constanta, procurarea lor a fost mai facila. In vremea comunismului era o fita sa poti asculta muzica „la maxim”, iar aspectul calitativ, mult mai important in faurirea amintirilor auditive, era mirific, mirobolant… dar lipsea cu desavarsire! 🙂 Apropo de „muzica la maxim”, mi-am amintit o intamplare hazlie a copilariei mele, pe care o pot cataloga ca fiind momentul acela cand am devenit copilul „popular” din cartier (cel putin asa am perceput-o eu… 😉 ). Am avut sansa unica de a fi vecina de bloc cu Simona Amanar (rusine celui care nu stie la cine ma refer!). 🙂 „Simonel”, caci asa ii spuneam noi, se antrena zilnic la bara de batut covoare (cei ce au prins epoca aceea stiu la ce ma refer), executand prinderi si desprinderi demne de recorduri mondiale… spre deliciul nostru, al astora ce stateam comod, la caldurica si aplaudam de la geamuri… Va marturisesc ca am simtit mereu o admiratie amestecata cu o usoara invidie… si am cautat o modalitate de a capata aceeasi atentie din partea „cartierului”. 🙂 Intr-o dimineata de duminica, am reusit sa-mi indeplinesc visul: parintii ma lasasera singura acasa si ascultam la pick-up povestea mea preferata, Papuciada lui Camil Petrescu; prietenii strigau dupa mine sa ies afara la joaca si mi-a venit ideea geniala de a scoate boxele tatalui meu pe pervazul geamului (stateam la etajul 4!), pentru a pune povestea tuturor copiilor ce se jucau in curtea interioara a blocului. Am facut-o. Si a fost frumos, intens dar….scurt, caci o ceata de vreo 4 parinti responsabili, mi-a batut la usa si mi-a potolit avantul pionieresc… 🙂 Iata ce pot face doua boxe „dibace”! 😉

Toata viata am pus pret pe calitatea lucrurilor si a persoanelor de care m-am inconjurat. Acolo unde nu am avut de ales… asta a fost, dar unde mi-am exercitat liberul arbitru, am tintit catre „perfectiune” (in acceptia mea, evident!). Sunt o tipa pretentioasa si consider ca am si de ce.. 🙂 Edifier mi-ar satisface complet nevoia de a-mi „colora” latura auditiva a existentei, de altfel, prezenta pregnanta si edificatoare. Sunt acelasi copil fermecat de muzica tatalui sau, „toate-s vechi” si vechi raman! 🙂 Cu cat ma uit mai mult la produsele lor de pe Magazinul Tau, cu atat realizez importanta esentiala a unui design orientat catre nevoi estetice complet diferite de la un client la altul. Produsele personifica pasiunea si experienta creatorilor, ademenindu-si cumparatorii prin eleganta si calitate.

Adaptabilitate, sunet de calitate, capacitate de a-ti face „piele de gaina” si de a pune punctul pe „i” – ingrediente care te vor face cu siguranta, vedeta „cartierului”! 😉 Muzica este un limbaj. Muzica de calitate este echivalentul unei carti captivante. Muzica de calitate, ascultata la cea mai inalta fidelitate, este cu siguranta un „bestseller” ce ivita la epuizarea stocurilor. Muzica are darul de a imbina ce alte limbaje a dezbinat… este un fel de „arma de edificare (Edifier! 🙂 ) in masa”. Strange-ti prietenii, actioneaza asupra butoanelor si bucura-te de cea mai placuta reactiune posibila…

Acest articol a fost scris in cadrul participarii la concursul Super Blog 2017. Dincolo de obligativitatea respectarii anumitor cerinte, aceasta tema m-a intors cu 30 de ani in timp si pentru asta sunt profund recunoscatoare. Am avut o copilarie frumoasa si nu ratez nici un prilej de a o rememora… 🙂 Va invit sa faceti acest exercitiu periodic, pentru sufletul vostru. Si va pup tare si apasat, ca incurajare! 🙂

Poza copertei este realizata de Elena Borcan