.ro și atât

Toată lumea posteaza pe social-media texte, articole, îndemnuri, monologuri, scrisori deschise, petiții… in legatura cu mult controversatul referendum pentru definirea familiei. Dar nu pentru ca este „la modă” am decis să mă aliniez lor, ci pentru ca, a avea un blog presupune asumarea unor responsabilitati. Oamenii te citesc, unii te copiază… ai datoria morală de a fi un exemplu.

Ma consider o ființă cu înaltă conduita morală, iar in plus… cred în Dumnezeu. Nu trebuie sa explic de ce cred si cum manifest această credință, dar va spun din start, ca nu merg des la biserica.  Parerea mea este ca Dumnezeu si biserica sunt noțiuni care in ziua de azi… se intersectează prea putin pentru a-mi trezi vreo emoție reală. Lucrurile stăteau altfel in copilărie, cand bunica ma cara cu ea la slujbe de vineri până duminică si cand simplul fapt de a ma afla acolo, între pereții aceia pictati atât de frumos, ascultând corul, simțind mirosul de tamaie, de lumânări și de mir… imi făcea pielea de găină și imi crea trăiri a căror intensitate ma va urmări probabil, întreaga viață.  Acum… lucrurile stau altfel. Bunicele au murit, și odată cu ele… parcă a murit și sufletul bisericilor. Eu asta simt. Voi nu simtiti goliciunea acestor lacase? Sunt monumente arhitecturale, opere se artă, vestigii istorice si… cam atat. Dumnezeu nu mai pare sa locuiască pe acolo…

Eu l-am gasit insa in alte locuri… si avem o relație strânsă.  Iar Dumnezeul meu nu m-a învățat niciodată să desconsider ființe umane, nu m-a învățat să urăsc, nu m-a învățat să judec si nici sa fiu un om sentențios. Cine sunt eu, sa decid soarta altui om? Sunt eu Dumnezeu? Nu! Statul e Dumnezeu? Fereasca-ne sfântul… Cel de sus ne cam iubește, dar mai marii „ne” urăște pe toate partile si din toate pozitiile.   Ce drept au ei, ca in numele unei biserici ce-mi este străină și pe care o desconsider din toti rarunchii, sa-mi ceară mie sa exprim negru pe alb ca niște oameni care nu mi-au făcut nimic, pe care nici macar nu i-am intalnit vreodată si cu care nu am avut nici un contact verbal sau macar vizual,  nu ar trebui sa aiba dreptul de a-si trai viața, asa cum fiecare dintre noi are dreptul prin nastere sa o faca?

Nu cunosc nici o persoană din comunitatea lgbt.  Nu stiu de ce… pur si simplu nu am avut această șansă deocamdată. ( Daca cunosc vreuna si nu mi-am dat seama, imi cer scuze anticipat. Puneti-va fratilor un semn in frunte ceva, se poate??!! 😉🙂 ) Si toata lumea e conștientă că partea mai puțin digerabilă tine de homosexualitate, nu de lesbianism. Lesbienele nu deranjează pe nimeni, atitudinea fata de ele este oarecum neutră.  Am vazut cu totii filme porno in care doua sau mai femei fac sex si… culmea, nu e nimic nenatural in scenele de acest tip. „Problema” apare cand vine vorba de doi bărbați, nu-i asa? Acolo e baiul… Nici macar filmele porno nu te pregătesc pentru asa ceva, clar! E tabu-ul absolut. Intrebarea este: de ce ne-ar interesa, fraților, ce se intampla in dormitorul unui cuplu de bărbați??? Nu e ca si cum și-ar scoate patul in mijlocul străzii in noaptea nunții pentru a-si sărbători uniunea, Nu?? De ce sa hotăran noi ca ei nu au dreptul la o noapte a nuntii?? Noi, care pana acum cateva zeci de ani scoteam cearceaful la geam sa-l vada satul in duminica de după sambata nuntii… iar apoi ne imbracam frumos si mergeam la slujba de la biserica in pace si tihnă… Aia, aia da familie tradițională, Gogule!

Iar mie imi pare ca statul imi cere sa votez ca o mama care își crește singura copiii, sau un tata in aceeasi postura, sau bunicii care își cresc nepoții după un eventual deces al copiilor, sau asistentul maternal  impreuna cu cei doi-trei copii pe care îi are în grijă, nu ar alcătui niciodată o familie traditionala… Eu Nu pot vota asa ceva pentru ca STIU ca si ei alcătuiesc familii, familii in care își spun „cei trei muschetari”, în care joacă remi la ceas de seară, beau cacao cu lapte, mănâncă dulceața pe biscuiți si adorm îmbrățișati in acelasi pat mare, pentru a micșora factura la gaz.

Lumea e colorată dragii mei și e frumoasa fix asa cum este. Natura, sau Dumnezeu, sau cine o fi fost… a legiuit ca perpetuarea speciei sa depindă deopotrivă de o femeie si de un bărbat, dar nu scrie nicăieri ca evolutia si dezvoltarea noastră ca ființe umane ar depinde de prezența ambilor. Familia inseamna dragoste, dăruire, sacrificiu, împlinire, incredere, bun simț, buna creștere, multa fericire si speranța, iar acestea NU au sex! Va pup tare si apăsat.

P.S. Am pus poze cu una dintre cele mai vesele ținute purtate vreodată. Nu întâmplător! Make love, not referendum!! 😉🙂😘

Poze de Handra Diana.