.ro si atat

Astazi am emotii deoarece subiectul ales pentru aceasta postare este unul delicat… ma rog, nu chiar atat de delicat, are peste 90 de kg… 😉 Eu il consider un „dar”… plin de dar, ce daruieste altora daruri daruibile cu daruire si patos, profesorul Marian Sarbu, a carui fiica am nespusa cinste a ma numi. 🙂 Era clar ca va urma si un articol despre tata, caci pe mama deja am bifat-o. 😛

Probabil toti avem un parinte mult mai „cool” decat celalalt, cel putin asta e perceptia noastra din frageda pruncie. In cazul meu, rolul acesta a picat pe umerii tatalui meu.. Oare pentru ca are umerii mai lati? 🙂 Hmmm… daca este sa fiu sincera, tata nu are umeri foarte lati… nu ca asta ar avea vreo importanta pentru mine ca fiica, pana la urma mamei trebuie sa ii placa, nu? 🙂 Taica-miu este insa 100% facut din „suflet”. Iar in fata unui „suflet” atat de mare, alti umeri, chiar inaripati sa fie… nu mai conteaza!

Barbosul asta ( eu nu il stiu fara barba, l-am vazut o singura data si am trecut pe langa el pe strada fara sa il recunosc) a jucat, evident, inca joaca, un rol vital in viata mea. M-a invaluit mereu in povesti, ajutat fiind si de aspectul de „Creanga” (Ion Creanga), mama lui fiind moldoveanca de langa Humulesti… mi-a sculptat imagini si vise, in cel mai „brancusian” mod cu putinta (tot oltean de-al nostru 🙂 ) si m-a invatat despre „relativitatea” relatiilor interumane ca un adevarat Einstein (mi-a fost prof’ de fizica in liceu! Doamne, ce vremuri!! „Cine stie, cunoaste”…). Copil fiind am ascultat peste 500 de povesti, povestiri si piese de teatru la pick-up, toate cumparate de tata… astfel incat la 8 ani stiam pe de rost toate piesele lui Ion Luca Caragiale (dramaturgul meu preferat). De la varsta de 4 ani m-a dus saptamanal la teatru si nu doar la teatrul de papusi! La 5 ani am rezistat 4 ore fara sa ma misc la piesa „Fratii Karamazov”, am vazut, printre sute altele, „Padurea spanzuratilor”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa”, culmea fiind ca, dupa mai bine de 30 de ani, am inca amintiri vii cu dialoguri, mirosuri, tinute elegante ale doamnelor din jurul meu, rochia maro de panza topita si fir auriu a mamei, doi ochi albastri si plini de caldura ai tatalui… Am avut o copilarie minunata! Duceti-va copiii la teatru!! Nici nu banuiti cate beneficii va aduce acest lucru copilului dumneavoastra! Nu sunt o mare impatimita a cititului, dar va jur ca acele mii de ore de ascultat sau vizionat piese de teatru, au avut asupra capacitatilor mele lingvistice efect de tsunami!

Revenind la tata, caci este vorba despre el, nu despre mine, mai am sa va zic ca, impreuna cu o gasca de 4 copii eminenti ai Constantei, a castigat in anul  2005 premiul I la NASA pentru un proiect de statie orbitala – „Titan 2”. Stiti genul ala de prof’ pe care il mai viziteaza inca promotii de acum 30 de ani? Ala e taica-miu… 🙂 O data ne-am ciocnit unul de altul intr-o discoteca din Constanta, reactia amandorura fiind: „Sa nu-i spui lu’ ma-ta/mami!!!!” 🙂 Alta data, a fugarit pe bancile din clasa (la propriu!), spre deliciul tuturor, un coleg cu care obisnuia sa joace mult teatru, incurajandu-l in acest fel sa dea la actorie (nu a facut-o, dar rezultatul „jocului” lor ne-a dat nenumarate amintiri bestiale), iar, in pofida faptului ca mi-a fost profesor si ca a avut mereu catalogul „pe mana”, nu mi-a numarat niciodata absentele, din acest motiv fiind foarte aproape de exmatriculare in clasa a 11-a… 🙂 😉 spre stupoarea mamei mele, care l-a catalogat drept „anormal” (am dat varianta light aici pe blog) … 🙂 Dragi fosti colegi sau fosti elevi ai tatalui meu, daca mai aveti intamplari haioase de povestit, faceti-o in comment-uri aici sau pe Facebook!! Ar fi super!

Tatal meu este si poet. 😮 Duc de cel putin 10 ani munca de convingere in ideea publicarii unui volum, dar de fiecare data raspunsul este acelasi: „O sa o faci tu post mortem.” Va dati seama cum „imi suna” mie propozitia asta… 🙁 Mi-as dori sa il pot convinge, dar cred ca timpul nu este inca pierdut. O sa va delectez cu o poezie a lui in randurile de mai jos, poezie cu care a castigat premiul revistei „Rostirea Romaneasca” la concursul Festivalul international de poezie  „Lucian Blaga”, Sebes 1995.  Enjoy! Pup la voi tare si apasat! 🙂

Oglinzi interioare

„Sorb o lentila lichida, simt ca ochiul mi-l sorb

in rotiri nesfarsite ma pandeste un corb.

Trupul meu se desface, ma inunda umori,

lent orbitele goale mi se umplu de nori.

Ma transform intr-un arbore, intr-un arbore orb,

radacina ma arde, ochiul spart eu mi-l sorb.

Sub pamanturi curg fluvii de oase topite-n puhoi,

par sicrie corabii, le vaslesc ingerii biciuiti de strigoi.

Lantuit de lumine timpul zadarnic vrea clipa s-o stea,

isi deschide in mine ochiul supt pleoapa cea grea.

Amputate imagini: mama-frunza-n cadere nefiresc de usoara,

in causul din palma o-ncalzeam, dar ma ruga sa o las sa moara.

Imi cresc gheare prin carne, imi devin mie corb,

simt zvacnirea lumii ce imi soarbe din cord.

Si-a-ncretit spatiul sfera, ganduri rod dintii moi

lacrima-ngrasa iar norii si ma spulbera-n ploi.

Voi spala talpa ierbii voi fi in roua acelei gradini

unele duhuri panseaza lumina ce curge din crucea ranita de spini.” (1993)