.ro si atat

Sunt inca la Predeal si ma bucur de ultima zi de vacanta la munte. Am plecat cu multe emotii la acest drum, deoarece a fost prima noastra iesire in trei. Ma rog, impropriu spus trei, caci ne-am reunit cu parintii mei in gara din Predeal. M-am gandit sa documentez putin acesta scurta aventura, mai mult in scopul auto-incurajarii… iar daca inspir si pe altcineva in acest sens, cu atat mai bine!

In primul rand, mi se pare inuman faptul ca singurul tren direct catre Valea Prahovei pleaca din Arad la ora 1 noaptea. Daca plecam din Timisoara, ar fi trebuit sa schimbam trenul si sa asteptam cel putin o ora legatura catre Predeal. Masina mea electrica are pe timp de iarna o autonomie de numai 40 km,  asa ca un drum de Arad era iesit din discutie. Ca tot romanul, am apelat la o ruda… 🙂
Stiti cat de frumos este Aradul noaptea? Fiul meu cel mare chiar m-a intrebat perplex, cum de am putut alege sa locuim in Timisoara, cand exista un oras atat de frumos asa de aproape… 🙂 Curat, frumos! Si… mai are un mare plus fata de Timisoara: gara. Dragii mei, gara din Arad este o gara de secol XXI. Parca am patruns intr-o alta dimensiune, va jur! Lifturi, caldura, paznici de treaba, fluxuri foarte bine organizate, brad impodobit, curatenie, penurie de boschetari, design si confort. Bravo, jos palaria! Poate municipalitatea timisoreana ar trebui sa intre intr-un scurt „cantonament” la vecini… nu de alta, dar in contextul Timisoara 2021, gara va deveni un punct de reper important al orasului…

Drumul cu trenul a fost lung si incomod. Vagoanele deschise nu sunt potrivite pentru calatorii nocturne: prea multi oameni, luminile nu se pot stinge, caldura insuportabila. Am avut noroc ca majoritatea pasagerilor s-a urcat la Sibiu, adica am putut sa-mi intind copiii pe cate doua scaune, prinzand cateva ore bune de somn. Eu am pendulat intre ei, avand grija sa nu se rostogoleasca sub banchete, sau sa se izbeasca cu capetele de diversele obiecte contondente (masa, cotiere). Biletele au costat 180 Ron, aparent acceptabil, dar la o analiza mai atenta… ENORM vis a vis de raportul calitate/ pret. Asta este, defilam cu ce avem…

In gara din Predeal m-au lovit amintiri din vremuri de mult apuse. Este o statiune in care am venit anual cu parintii mei pana la varsta pubertatii, cand vacantele cu acestia au incetat sa mai fie cool 😉 , unde am invatat sa schiez si unde am facut primele drumetii. Am vrut ca baietii sa-mi calce pe urme si m-am bucurat sa retraiesc alaturi de ei acele frumoase timpuri, cand singurele griji erau legate de hrana si somn. Complici mi-au fost parintii, fara de care aceasta vacanta nu s-ar fi putut materializa.

Ne-am cazat la Vila Corabia, o vila detinuta de Sindicatul Invatamantului din Constanta, unde tata reusise sa ia bilete cu reducere inca din noiembrie. (Pentru cine nu stie, tatal meu este profesor de fizica si fost inspector general al judetului Constanta 😛 ). Cred ca aceasta vacanta a fost primul „abuz” facut dupa mai bine de 45 de ani de munca… si nu pot crede ca au asteptat atat de mult sa se bucure de roadele acesteia. Este clar ca vom incerca sa repetam „figura” si pe timp de vara, nu de alta, dar muntele este o destinatie ideala in orice anotimp, spre deosebire de mare.. 😉

Prima zi a fost dedicata plimbarii si saniusului. Poate nu ma credeti, dar copiii mei nu s-au mai dat niciodata cu sania… Asa ca, prima „intalnire” a fost cat se poate de memorabila: urlete, chiote, tumbe, certuri, neintelegeri, intreceri, etc… 🙂
La baza partiei Clabucet sunt nenumarate centre de inchirieri, pretul pentru o sanie fiind de 15 Ron pe zi in timpul saptamanii si de 20 Ron pe zi in weekend. Tot acolo este amenajata si o partie  unde piticii se pot da nestingheriti, timp in care la baza acesteia, parintii pot savura o cana de vin fiert sau de ceai. A fost un frig incredibil cu -9 grade ziua si -17 noaptea… asa ca vinul fiert mi-a servit pe post de apa. 😛 Pretul unui pahar variaza intre 6 si 9 lei, cu cat mai scump cu atat mai bun (dupa cum am ajuns sa apreciez in saptamana de „incercari” 😉 ).

Cea de-a doua zi a fost dedicata schiatului. Daca anul acesta s-au dat pentru prima oara cu sania, nu acelasi lucru il pot spune despre schiat: sunt 3 ani de cand cei doi cunosc acest sport foarte bine. Financiar, echipamentele pentru 3 persoane inseamna 100 Ron pe zi si va sfatuiesc sa nu va opriti in primul centru de inchirieri care va iese in cale. Zilnic sunt unele care ofera reduceri… trebuie doar sa aveti rabdare sa le gasiti. Reducerea poate insemna ca aceleasi echipamente sa ajunga la doar 75 Ron, deci simtitor… Merita efortul cautarii. 😉
Clabucetul este dotat cu banda de urcare pentru incepatori mai lunga de 50 de metri, cea mai mare pe care am vazut-o pana acum. Motivul pentru care nu am urcat cu teleschiul sau telescaunul tine de o problema personala de-a mea, materializata printr-o frica viscerala de acestea… Acum 3 ani era sa mor urcand cu teleschiul… Am ramas cu sechele pe viata, toti banii din lume nu m-ar putea convinge sa ma mai urc pe o dracie de-aceea vreodata… 🙁
La banda, o urcare costa 5 Ron, dar daca iei mai multe, ai parte de reduceri. Noi am luat bilete cu 20 de urcari, pe care am ajuns sa le platim cu 4 Ron bucata. Acceptabil…

Ziua a treia ne-a gasit pe toti 3 cu febra musculara 😛 si cu imposibilitatea de a relua activitatea sportiva intensa din zilele precedente… In plus, a nins timp de 24 de ore fara oprire, iar partiile au devenit anevoioase si neprietenoase. Am decis sa mergem la o primbare catre fostul hotel Cioplea. Pe tot drumul ne-am batut cu zapada si am facut concursuri sa vedem care ajunge primul in varf. Evident, i-am spart! 😛

Daca treceti de Belvedere (fostul Cioplea) si mai mergeti circa 100m veti gasi pe partea stanga a drumului un restaurant vechi de peste 35 de ani, numit Cioplea Vechi, de unde panorama este absolut dementiala. Supa de pasare cu taitei de casa asijderea… 😉 Copiii mei au „lins” blidele foarte incantati, iar eu mi-am insusit critica inerenta… „Mama, supa ta nu e asa de buna!”

In cea de-a patra zi ne-am intors pe partia de schi, unde prinzand curaj si experienta, am inceput sa facem concursuri, sa ne filmam in timp ce coboram, sa facem nelipsite selfie-uri ca niste adevarati reprezentati ai generatiei „Facebook” (mai ales eu… 😛 ). Taica-miu si mama s-au infundat intr-un restaurant tip fast-food pentru a se feri de gerul napraznic de afara. Cand ne-am saturat de zapada si am simtit ca ne ingheata si limbile in gurite, ne-am alaturat lor la un burger de pui cu cartofi prajiti si pahare de ciocolata calda. Pe meniu scria ca un burger contine 400g de carne… mai, nu stiu… poate isi consumase grasimea ca sa-si tina de cald… Am primit un sandvish de dimensiuni normale si o gramajoara de cartofi pai pentru suma de 36 Ron. Mult, parerea mea… Este clar ca in zona partiilor preturile sunt precum in Mamaia: umflate, siliconate, botoxate, etc…ate.

Cea de-a cincea zi a venit cu un nou drum la partii, dar de data aceasta traiectoria aleasa ne-a obligat sa ne plimbam putin prin Predeal. Neschimbat, va jur! De 12-13 ani de cand nu am mai fost eu aici, rarisime aparitii de cladiri… mai mult disparitii si darapanari, case parasite sau ornate cu imense panouri „De vanzare”. M-am intristat nitelus, m-am razvratit… si apoi m-am linistit. Planuri de dezvoltare, fonduri, investitii… n-ai cu cine, fratica!
Le-am inchiriat copiilor sanii si am stat cu mama „ca fetele” la povesti peste pahare aburinde de vin… imagine naturala, fireasca a zonei. Masa am luat-o intr-un restaurant care accepta bonuri de vacanta (plateai cu bonuri si 10% din suma o achitai in lei). Mancarea a fost mediocra, iar nota cu „pretentii” regale… Pe bon era trecuta suma de 50 Ron „servicii la masa”!!?? WTF? Astia au inclus bacsisul in suma totala, sa fie siguri ca-si capata ciubucul aferent… La cat de slab calitativa a fost mancarea… probabil si-au luat multe tepe de-a lungul anilor, asa ca au fost nevoiti sa fie prevazatori. In schimb… am mancat 3 zile din portiile cu pricina! Parol, eu nu inteleg cum ar putea vreo fiinta umana sa manance doi papanasi mari cat doua boluri de cereale pentru micul dejun… Fara sa exagerez, cred ca impreuna cantareau peste 1 kg.. Dope!

Am vrut cu orice pret sa ajungem si la Brasov in aceasta scurta vacanta. Nu ne-am grabit, asa ca am coborat din tren la destinatie numai la ora 12. Frig de crapau pietrele, fleoscaiala pe strazi, oameni grabiti. Copiii si tataia s-au oprit la Mc’Donalds sa manance ceva (mai mult pentru colectia Spiderman pe care o au in aceasta perioada la Happy Meal), iar eu cu mamon am luat-o voiniceste prin magazine. Trei ore am cutreierat strazi si stradute, reducerile… reduceri, firmele… firme, banii…. cam lipsa 😉 , asa ca ne-am multumit cu „aruncatul cu privirea”. Ba nu, mint! Am luat niste ochelari de soare Epica de la Tezyo, redusi la 49 Ron. Chic! 😉

Copiii si tatal meu au vizitat in tot acest timp, 2 muzee si Biserica Neagra. Mult mai atrasi au fost de muzeul de istorie, decat de cel etnografic… 😉 Deh: armuri, arme, stindarde, etc… – lumea lor. 🙂 Bunicul a fost ghid, povestitor, dadaca si prietenul lor de joaca, pentru asta tin sa-i multumesc in mod special!! :* 😛

Am mancat o focaccia foarte buna la o pizzerie micuta din Piata Sfatului, unde ne-a intretinut atmosfera un chelner din aceia care stiu cum sa-ti asigure o buna digestie atat prin merindele propuse cat si prin vorbele servite, apoi am luat-o fuga fuguta spre gara, in speranta ca vom prinde trenul de 17.50. Am avut noroc si la ora 18.30 eram deja in camera, lipiti toti 5 de calorifere… 🙂

Ultima zi am rezervat-o relaxarii, bagajelor ( ciudata asociere de activitati…nu? 😉 😛 ), cititului, scrisului (subsemnata) si savurarii ultimelor ore de libertate. Am luat masa de pranz la o cantina militara de langa vila la care am stat, unde preturile au batut orice imaginatie: o ciorba de burta 8 Ron, o mancarica gatita la felul doi tot 8… Am asteptat cam 35 de minute sa se elibereze o masa, iar dupa noi au mai asteptat cam 12 persoane timp de o ora si jumatate. In frig si pe ninsoare, caci nu te lasau sa astepti in sala de mese… culmea ar fi fost, sa stea lumii mancarea in gat… Singurul regret a fost faptul ca am descoperit-o chiar in ultima zi de sedere… Calculam deja cate as fi putut cumpara in Brasov… sa fi stiut eu din timp de cantina aceasta! 😉

„O mamica, doi copii si doi bunici la Predeal” s-a terminat in aceasta dimineata, cand am plecat cu mic cu mare spre „casile” noastre. Pana la Bucuresti am mers toti 5 impreuna, apoi ne-am despartit pentru a ajunge in colturi diametral opuse ale tarii.  Trenul de Timisoara a fost o reala aventura, norocul meu ca am fost dotata cu laptop, tableta, mini-modem pentru wi-fi si 3 incarcatoare. Cele 10 ore au trecut si acum sunt acasa, m-am spalat deja pe cap si incerc sa termin acest articol, pentru ca in zilele urmatoare timpul nu-mi va permite…
Va pup pe toti tare si apasat! Bine v-am regasit! 😛