Din perspectiva meseriei mele, aceea de arhitect, realizez dificultatea temei de concurs propusa de:

In afara situatiei in care pe buletinul tau scrie „Mos Craciun”, este foarte greu sa aduci fericire oamenilor. Traim in epoca in care fiecare se hazardeaza in a fi propriul sau medic, jurist, economist, arhitect, jurnalist, etc… : ne tratam singuri, ne sfatuim singuri, auzim doar ce ne convine, daramam ziduri prin casa pentru a avea mai mult spatiu si dezinformam voluntar sau involuntar in stanga si in dreapta. Am locuit sapte ani in Germania si acolo mi s-a intamplat ceva graitor in legatura cu acest aspect: s-a ars un bec in casa unui neamt scolit, cu multe facultati si diplome, moment in care, acesta a pus mana pe telefon si a sunat electricianul sa vina sa salveze situatia. Eu, socata, ma apuc sa il iau peste picior (in cel mai dulce stil romanesc, caci romanul este nascut poet 🙂 ) si ii spun sa imi dea mie banii pe care i-ar datora electricianului, pentru ca EU, romanca… stiu sa schimb becul. Evident, neamtul zambeste amar si imi raspunde pe romaneste (pentru ca era neamt trait pe meleagurile noastre): „Nu aveam nici un interes sa schimb becul singur si sa iau painea de la gura unui om care a facut scoala pentru asta”. Pam…pam! Sau, mai bine zis pleosc-pleosc peste obrajorii mei silfizi, palizi si incercanati, de prea mult timp petrecut in fata monitorului, in nobilul scop de a-mi imbogati cultura generala si abilitatile practice. (Toti stim sa schimbam lita in siguranta fuzibila, nu-i asa??) In concluzie, sa dam Cezarului ce e al Cezarului si sa avem in vedere fapul ca, acesti oameni care ne pot ajuta sa fim mai fericiti exista in mod real si chiar detin calificarea, diplomele si experienta necesare pentru acest demers. Asta, asa…ca o mica paranteza. 🙂

Cine decide daca o casa este frumoasa? Sau, mai mult decat atat, este suficient ca o casa sa fie frumoasa, pentru ca proprietarul sa fie fericit? Va spun din proprie experienta: NU! Evident, ce este frumos si lui Dumnezeu ii place… dar „frumusetea” este trecatoare 🙂 si te trezesti la un moment dat ca esti prizonier intr-o colivie de aur.  Lasati-ma sa exemplific, pentru a ma face inteleasa. Poate va parea un exemplu extrem, dar este cat se poate de real: imagineaza-ti ca, in urma unul eveniment de trista amintire, ajungi sa iti petreci tot restul vietii intr-un scaun cu rotile… si tu, cel care privesti acum lumea de la cota + 1.00m, doresti sa iti faci o casa unde sa te simti confortabil si in siguranta. Iti formezi niste idei, iti imaginezi cum ai vrea sa arate locuinta ta, „castelul” tau, „fortareata” ta si mergi la AIA Proiect pentru consiliere si ajutor. Va uitati impreuna pe multe proiecte case, frumoase, cu etaj, cu terase generoase, fenestraje imense… pana cand unul dintre specialistii de acolo, va pune cateva probleme la care probabil nu te-ai gandit, in goana nebuna dupa casa perfecta, care sa te faca invidiat de lumea toata: ce nevoie ai avea de pereti intregi din sticla, daca nu vei putea niciodata sa ii cureti singur? De ce ti-ai complica existenta inte-o casa cu etaj, cand una la sol s-ar potrivi infinit mai bine? Avand in vedere ca toate punctele de interes majore ale constructiei, in special cand ne referim la finisaje interioare, ar trebui sa se gaseasca cam la 1-1.20m de sol, de ce te-ai „incalci” in dulapuri suspendate, piese masive de mobilier „pastratoare” de praf si inaltimi ametitoare de camere? Dupa multe discutii si intalniri, te-ai hotara la un proiect de casa ideal,  care… surpriza! ar arata bizar, poate chiar nenatural, pentru altcineva. Valoarea casei tale se masoara in dimensiunea zambetului pe care ti-l pune pe fata dimineata, la pranz si seara, in fiecare anotimp al anului… 🙂

Aceasta reprezinta valoarea sentimentala a casei tale… 🙂 Ea se masoara si in cifre, insa: metri cubi de beton, metri de fier beton, galeti de lavabila, ferestre, usi, etc…  Iar daca la un moment dat, vrei sa vezi cam cat ar mai valora „batranica” ta pe piata imobiliara, care se comporta de cele mai multe ori ca un „adolescent” in plina pubertate (sau ca o „stimabila” in pragul menopauzei… 🙂 ) , atunci te intorci la AIA Proiect si discuti cu un evaluator ANEVAR. Clar, simplu si la obiect! Important este faptul ca daca vrei, exista specialisti care sa te ajute!

Pana acum nu am facut decat sa punctez, in felul alambicat dar informat in care stiu eu sa exprim lucruri 🙂 , importanta actiunii de „a te lasa in mana” specialistilor, pentru a beneficia de „reactiunea” numita fericire, la care toti visam si speram! Cred cu tarie ca exista momente cand dictonul „fericirea si-o face omul cu propria lui mana”, nu functioneaza. Adica, poate „mana” o fi a ta, dar e posibil ca itinerariul sa fie fixat de altii care, „pe unde mergi tu acum, de mult vin obositi”! 🙂

Casa mea cea frumoasa? 🙂 Of, e greu… Am mai pomenit in acticolul prin care mi-am anuntat participarea la acest concurs ca, cel mai greu lucru pentru un arhitect este sa-si proiecteze propria casa. Cateva chestii mi-ar fi totusi clare: mi-ar placea o casa pe tiparul unui conac, cu o curte generoasa, alee de acces auto ce ar echivala cu propriul meu „covor rosu” de Oscar 🙂 , cu spatii deschise, mari, usi de sticla rabatabile, balcoane umbrite de frumoase pergole inflorate, finisaje „calde” precum caramida, lemn, piatra de rau colorata. Am doi copii si un caine enorm (cane corso 😉 ), asa ca, dau la orice ora o gradina elaborata, cu fantana, iaz, flori, boscheti „sculptati”… pe o pajiste mare, simpla si cat mai verde cu putinta! Mi-ar placea cel putin doi copaci, intre care sa-mi pot atarna un hamac pentru seri calde de vara in bratele iubitului meu sot, o piscina micuta cu un jacuzzi exterior, o baraca din lemn care sa ascunda o sauna si o mini-sala de fitness, un gratar si foisorul aferent acestuia, care ar deveni probabil weekend de weekend, centrul gravitational al acestui mic univers privat. Vad interioarele ca fiind simple si elegante, mult lemn inchis la culoare, decoratiuni africane, un fel de stil colonial reinterpretat. Exista o dorinta, care intra in conflict cu tot ce am descris pana acum insa, dar acest aspect „conflictual”, care pare ca imi insoteste pasii indiferent de directia urmata in viata este sarea si piperul existentei mele: vreau sa am casa in mijlocul „targului”, daca imi permiteti sa ma exprim asa. Sunt dependenta de mall-uri, de cumparaturi si imi incarc bateriile fiind (la propriu), in mijlocul multimii… exact asa cum alti oamani (normali!) au nevoie periodic de „intalniri” cu mama natura, pentru regasirea pacii interioare. Evident, daca as da „ochi in ochi” cu locuinta MEA perfecta si aceasta ar fi pe un deal in mijlocul pustietatii, cu siguranta as renunta la ideea de mall si cafenele, dar as avea grija sa o prevad cu un heliport … pentru situatiile de criza! 😉 🙂

Exista o frumoasa „decadenta” in a detine propria casa. E adevarat, are si traiul la bloc avantajele lui: nu ramai niciodata fara zahar sau ulei 🙂 ! Dar nu imi imaginez unde ar fi ajuns Hugh Hefner (Dumnezeu sa il odihneasca!) daca ar fi locuit la bloc… 😉 . Cred ca toti barbatii care au citit asta tocmai au „faurit” o grimasa sugestiva… 🙂 Independenta si libertatea traite in spatele gardului casei tale, nu se pot compara cu nimic, iar faptul ca multi dintre noi ne bucuram de  aceste aspecte minunate ale vietii, se datoreaza in mare parte oamenilor intreprinzatori, ca cei din echipa AIA Proiect, care si-au facut o meserie din a pune zambete pe fetele noastre. Ii pup tare si apasat pentru asta! 🙂

Acest articol este scris ca rezolvare a uneia dintre temele prezentate in cadrul concursului Super Blog 2017. Doresc tuturor participantilor multa bafta si inspiratie! 🙂