.ro si atat

 

Sunt deja peste 2 ani de cand Cinema City Romania imi face cinstea de a ma plasa pe lista de invitati a avanpremierelor prezentate in format IMAX la Shopping City Timisoara. Aceste evenimente sunt placerile mele vinovate, si singura constanta a vietii de blogger timisorean de pana acum. Baietii mei au inceput sa se bucure in egala masura de aceste mici „capritzuri” ale vietii mondene, asteptand cu nerabdare fiecare noua invitatie, desi nu ii pot lua la toate filmele… asa cum este si lesne de inteles!
In seara de 5 decembrie am fost sa vizionam filmul Mortal Engines. Am mers impreuna, pentru ca mi s-a parut un film adecvat felului lor de a fi: imaginativi, aventurieri, neinfricati. Mereu le arat trailer-ul filmelor, pentru a-i lasa sa decida daca isi asuma venirea au ba. Nu vreau sa ma trezesc in situatia de a fi nevoita sa ies din sala, pentru ca s-au plictisit… sau stiu eu ce alte bazaconii.

Din punctul lor de vedere, acest film a fost in topul clasamentului celor vizionate pana in prezent si… nu au fost putine. Realitatea este ca filmul merita toti banii, ca sa zic asa. Nu am sa ma apuc sa il povestesc ca sa va stric surpriza… stati linistiti! Pentru mine, senzatia a fost ca vizionez Whaterworld, Mad Max  si Howl’s Moving Castle simultan. Am stat complet nemiscata pe tot tarcursul proiectiei, lucru pe care l-am observat abia la sfarsit… cand mi-a fost extrem de greu sa-mi dezclestez picioarele. Nebunie totala!

Mi-a placut jocul constant intre pozitiv si negativ prezentat pe tot parcursul filmului, faptul ca personajele sunt fiinte normale ca mine si ca tine, mi-a placut idila eroilor principali, umorul si evident, multuitudinea de efecte speciale care literalmente, „te dau pe spate”. Mereu imi zic ca sunt pregatita pentru tot ce inseamna IMAX, dar de fiecare data realizez ca… am gandit limitat.
Cum a fost filmul pentru baietii mei?
Am pregatit un mic interviu cu acestia, si va invit sa il savurati in ce urmeaza ;). Le-am pus intrebarile separat, deci nu au stiut fiecare ce a raspuns celalalt. Acum… este primul lor interviu pe blog, as aca o sa va rog sa ii scuzati pentru… succinta! 🙂 😛

  1. Cum a fost acest Mos Nicolae pentru tine?
    V (cel mare) – Mi-a placut foarte mult tot ce am primit si m-am simtit vinovat ca nu il respect mai mult… Eu in gand: ?! pe mosul..? hmmm … asta stie ceva… :)… 
    D (celalalt) – A fost foarte fain, mi-a placut ce am primit, mai ales dulciurile. A fost finalul unei toamne frumoase.
  2. Ce film ati vizionat cu mami aseara?
    V: Masinarii Infernale. Premiera.
    D: Masini Infernale adica… automobile infernale? Nu mai stiu.
  3. Ti-a placut? De ce?
    V: O, la nebunie! Luptele au fost foarte interesante si anumite scene sunt extrem de impresionante, cum ar fi atunci cand doamna cu par negru i-a dus pe toti la baza aeriana.
    D: Mi-a placut mult. Luptele, masinile „gigante” si armele oamenilor.
  4. Care a fost personajul tau preferat?
    V: Am avut doua: Tom si fata cu cicatrice. Dar ea mai putin.
    D: Tom.
  5. Ce scena te-a impresionat cel mai mult?
    V: Cand orasul cel mic a fost inghitit de orasul cel mare. Chiar la inceputul filmului.
    D: Scena cand orasul cel mare a tras cu arma aceea „bionica” (?!) si a distrus peretele fortificatiei. Si zborul lui Tom prin Londra, care avea loc in acelasi timp. (Cuantica, bionica… tot aia domn’le! 😛 ).
  6. Ce te-a speriat la filmul acesta?
    V: Robotul cu ochi verzi. Arata ciudat, sper sa nu visez urat din cauza lui.
    D: Robotul m-a speriat.
  7. Daca ai putea schimba ceva in firul povestii, ce ai schimba?
    V: In loc sa ii caute prin buzunare lui Tom, atunci cand era lesinat, as pune-o pe fata sa il traga intr-o groapa sa se adaposteasca (scena de la inceput, cand cei doi nu erau inca foarte apropiati).
    D: Nu, filmul a fost foarte frumos asa cum este. Poate… robotul ala sa fie mai frumos!
  8. Crezi ca viitorul nostru ar putea arata asa?
    V: Nu chiar la fel, dar ar putea exista orase mobile. Dar peste foarte, foarte mult timp… cam 5000 de ani.
    D: Nu cred asta. E aproape imposibil.
  9. Tu cum vezi orasele viitorului?
    V: Case inghesuite, masinile vor fi mult mai moderne, oamenii se vor schimba la comportament si nu-si vor mai putea mentine controlul, adica se vor certa mult.
    D: Foarte mari, cu cladiri exagerate, masini puternice si oameni exact cum suntem si noi.
  10. Zi-mi in 3 cuvinte ce inseamna IMAX pentru tine?
    V: Nume frumos ( 🙂 ), ochelari 3D si ecran imens.
    D: Mare, scaune colorate (?!) si claritate. (Jur ca nu am observat scaunele colorate… voi?)

Cam atat. 🙂 Va pupam tare si apasat si va invitam la un film potrivit pentru intreaga familie! (mai putin robotul cu ochi verzi… ) 😛